5.2.06

Massimo Morsello


BIOGRAFIA

Se naşte la data de 10 noiembrie 1958 la Roma, într-o familie nu tocmai săracă. Mama sa era născută în Bulgaria. Pe tatăl său îl descrie ca fiind “profund anticomunist” şi un admirator al filosofiei sociale a fascismului.

TINEREŢEA

Este activ politic încă de la 14 ani.

Îşi pierde tatăl de mic copil, ceea ce îl determină să lupte cu mai multă vehemenţă şi generozitate. În această perioadă, lupta sa politică se exprimă prin militantismul în FUAN (Fronte Universitario di Azione Nazionale) din Via Sienna. Massimo înfruntă dificultăţile acelor vremuri cu entuziasmul unui tânăr şi cu o bunătate care devine proverbială odată cu timpul.

Tot acum compune primele sale cântece, dovedind, de la început, un talent imens. (Şi) prin “Campo Hobbit”, ediţia din 1978, acea reunire de militanţi talentaţi, Massimo Morsello se impune ca punct de referinţă în mişcarea naţionalistă italiană. Cu un curaj şi cu o conduită legendare, cu o cordialitate irezistibilă, generos în raporturile cu oamenii, inflexibil în faţa atacurilor, el devine prietenul pe care l-ar fi dorit oricine. Imensa popularitate printre camarazii din Roma a “micului Massimo” îi atrage după sine diminutivul Massimino.

Excelează în muzică şi în politică (în timpul tranziţiei liberale activează în MSI - Movimento Sociale Italiano, la care aderă în 1975). Se angajează în lupta de contestare fundamentală a sistemului, participând în grupări care întreţineau flacăra revoluţionară. Aceste grupări sunt nemilos reprimate de către regimul de atunci, Italia plonjând în epoca “anilor de plumb”, o perioadă punctată de atentatele comuniştilor, întrunirile mai mult sau mai puţin clandestine ale NATO, de activităţile lojelor masonice, precum şi de o poliţie paralizată de tentaculele mafiei. Se subînţelege că mulţi dintre naţionalişti au fost arestaţi.

EXILUL

În august 1980, în timpul incidentului din Centocelle, zonă aflată la periferia Romei, Massimo asistă la uciderea camaradului său, Alberto Giaquinto. Cazul Giaquinto a fost ignorat total de către justitiţia italiană. Insistenţa de a mărturisi ceea ce se întamplase cu adevărat duce la emiterea unui mandat de arestare pe numele său, un preţ plătit pentru fidelitatea faţă de un camarad şi faţă de adevăr. În pericol de a fi arestat, Massimo fuge în 1981 în Franţa. Protejând refugiaţii, dar numai cu condiţia ca aceştia sa fie “roşii”, Franţa extrădează fără remuşcări refugiaţii politici naţionalişti. Massimo alege să ceară azil la Londra. Mai mulţi camarazi îi urmează exemplul.

În Italia e condamnat (în lipsă) la 9 ani de închisoare pentru că “făcea parte dintr-o organizaţie subversivă” (a se citi încercarea de a demasca corupţia liderilor italieni din anii ‘70, care mai târziu oricum vor fi condamnaţi la închisoare. Naţionaliştilor nu li s-a recunoscut nici un merit pentru acest fapt).

La Londra, Morsello începe o viaţă marcată de greutăţi economice, de munci umilitoare, dar întotdeauna în rigoare morală şi cu o perfectă coerenţă. Împreună cu alţi camarazi înfiinţează (din postura precară de exilat) o agenţie, Easy London, care-şi propunea să procure locuinţe şi locuri de muncă pentru studenţi sau şomeri. Acest demers are succes, ceea ce îi aduce creatorului ei o onestă recunoaştere. 100 de persoane şi familii beneficiază de pe urma muncii sale. Prin acest stil unic, Massimo oferă, păstrând proporţiile desigur, o alternativă economică reală.

Forţele adverse încearcă încadrarea acestui miracol economic, realizat în pur spirit corporativ, la capitolul “activităţi clandestine şi subversive”, neţinând cont de cele 100 de mărturii argumentate ce atestau contrariul. În plus, ultimii ani ai “operaţiunii Londra” au coincis cu apariţia maladiei. Totuşi, afacerile nu-l îndepărtează de politică şi nici de muzică.

Pe plan politic, înfiinţează International Third Position (ITP), a cărei faimă şi influenţă se va extinde rapid în întreaga Europă. Fundamentul ideologic al ITP este şi doctrina legionară, Massimo Morsello având un rol important în popularizarea figurii Căpitanului în rândurile naţionaliştilor europeni.

Pe 29 septembrie 1997 (chiar în ziua Sfântului Arhanghel Mihail), Massimo Morsello fondează, împreună cu Roberto Fiore, Forza Nuova, o mişcare ce amesteca magistral noul cu moştenirea fascistă şi viziunea tradiţionalistă catolică asupra lumii. Obiectivul celor 2 italieni, aflaţi încă în exil, era de a forma o matrice organizaţională pentru o mişcare italiană naţionalistă, dispărută prin “berlusconizarea” Alianţei Naţionale conduse de Fini. Antifaşcistii, aflaţi în delir, denunţă Forza Nuova, ca fiind o structură de comploturi islamo-teroriste (sic!), subvenţionată de poliţie.

DIN NOU ÎN ITALIA... PENTRU TOTDEAUNA

La mijlocul anilor ’90, Massimo Morsello e diagnosticat cu cancer. Tratamentele nu au nici un rezultat. În 1998 doctorii îi mai dau maxim 3 luni de trăit. Mai supravieţuieste încă 3 ani!

În martie 1999, Massimo Morsello intră în Italia, după 16 ani de exil, graţie legii Simeone. Ca şi când nu i-ar fi fost de ajuns durerea provocată de boala care lovea nemilos, în anul 2001 îi moare fiica, Natalia. Massimo dă dovadă de o credinţă incredibilă în Dumnezeu. Rezistenţa sa e datorată fidelităţii faţă de Messa Tridentina şi faţă de catolicismul inadulterin, roman şi etern. Crede în puterea catolicismului de a crea o Italie nouă, o Italie demnă. Din punct de vedere politic nu regretă nimic.

Această credinţă l-a acompaniat şi în ultimele momente ale bătăliei decisive. După o criză neîndurătoare, în dimineaţa zilei de 10 martie 2002, la vârsta de 43 de ani, se stinge din viaţă, înconjurat de tânăra sa soţie şi de cei mai apropiaţi prieteni.

Ultimele sale cuvinte au fost: “Sono pronto!”, repetate de 3 ori.

Astfel a murit Massimo Morsello. Dar, aşa după cum spunea şi Napoleon, “a muri nu înseamnă a fi invins”. Massimo a luptat, nu a plecat fruntea decât în faţa unicului său Rege, un rege în faţa căruia se poate prezenta cu atâtea lucruri minunate realizate, dar mai ales cu meritul de a fi contribuit la împăcarea lui Dumnezeu cu Italia şi a Italiei cu Dumnezeu.

MUZICA

La numai 20 de ani e recunoscut ca unul dintre cei mai mari cantautori ai muzicii alternative din Italia. Cântă în concerte la care asistă mii de spectatori, încep primele înregistrări.

Primele cântece din exil le va înregistra în anii ’90 la Londra. Textele sunt mai incisive, mai penetrante ca niciodată. Albumele sale depăşesc 5.000 de exemplare, deşi sunt răspândite aproape numai în mediile naţionaliste. Presa e interesată de acest fenomen creat de artistul exilat. “Punto di non ritorno” este singurul său material înregistrat profesionist. Acest album va atinge cifra de 15.000 de copii.

Pe 22 iulie 1996 susţine un concert de 2 ore, transmis prin satelit pe ecrane mari în Roma şi Milano. Titlul concertului: “Scusate, ma non posso venire” (“Scuze, dar nu pot veni”). La Roma, cei peste 2.000 de poliţişti mobilizaţi creează o stare de asediu, interzicând transmisia video, fiind permis doar sunetul. O parte a presei italiene critică metodele folosite de poliţie.

Ca muzician recunoaşte influenţa cântăreţului italian Francesco De Gregori.

În ultimele sale creaţii va încerca să dezvolte un stil propriu, lucru vizibil în piese ca “Otto di Settembre” şi “Vandea”. Versurile se axează pe teme ca: revoluţie, naţionalism, fascism, avort sau Uniunea Europeană.

Mulţi dintre muzicienii naţionalişti italieni de astăzi sunt influenţaţi de muzica celtică sau Oi!. Morsello pune ideile sale politice pe muzică folk. În demersul său este ajutat de nelipsita-i chitară.

Piesele lui Morsello sunt de bună calitate şi se ridică la acelaşi nivel cu cele ale cântăreţilor faimoşi de extremă stânga.


DISCOGRAFIA


1. Per me… e la mia gente (1978)

2. I nostri canti assassini (1981)

3. Intolleranza (1990)

4. Punto di non ritorno (1996)

5. Massimino (compilaţie) (1997)

6. La direzione del vento (1998)


Massimo Morsello: PREZENT!

Site dedicat lui Massimo Morsello: massimomorsello.it